Respirăm, suntem vii, deci imperfecți

„Comunicarea umană este problematică, oricum ai lua-o”, spune Alex, psihoterapeutul care însoțește de mult timp procesul comunității TZero. Și, da, știm asta din plin. De câte ori am spus ceva care a fost înțeles cu totul altfel? De câte ori am tăcut pentru că n-am avut limbajul potrivit? Sau curajul? Sau răbdarea?

La TZero, nu pretindem că avem o soluție definitivă, ar fi cel puțin amuzant după atâtea greșeli. Dar am descoperit că o comunitate, atunci când e sinceră, poate să creeze exact acel „fond comun” despre care vorbește Alex. Un teren unde nu ești singur cu ce simți. Unde sprijinul nu vine de sus, ci de alături – peer-to-peer, între oameni care înțeleg pentru că au trecut, la rândul lor, prin rușine, teamă, depresie sau epuizare.

Vara asta, grupul a prins din nou viață. Au revenit oameni care au lipsit o vreme – unii mai tăcuți, alții cu povești noi. Am reluat live-urile de dimineață cu cafeaua în mână, am râs la glume vechi, am jucat din nou boardgames, ne-am adunat la zile de naștere sau la webinarii. E ceva viu și imperfect în felul în care funcționăm: unii vorbesc mult, alții doar ascultă. Ne întrerupem uneori (mai mereu), alteori rămânem în tăcere. Și toate astea sunt parte din învățare.

Pentru că asta facem aici, în esență: învățăm. Să ascultăm fără să corectăm. Să punem limite fără vină. Să cerem sprijin fără rușine. Să fim sinceri, dar blânzi.

Și – important – învățăm nu ca exercițiu de grup, ci pentru viața reală. Ce exersăm aici se traduce în relațiile din afara grupului. În familie, la muncă, în relațiile cu partenerii. Se transferă. Nu imediat și nu mereu lin.

Ne asumăm că oamenii vin și pleacă. Că uneori au nevoie de pauză. Că grupul nu e un angajament rigid, ci o ancoră la care te poți întoarce. Și de fiecare dată când cineva revine, e un fel de reînnodare. O poveste care continuă, fără presiune, dar cu sens.

În tot acest proces, fără să ne dăm seama uneori, facem și prevenție reală. În ultimul timp, facem din asta un scop comun. Ne ajutăm unii pe alții să observăm când ceva se schimbă – în ton, în dispoziție, în retragere. Ne învățăm pe noi înșine mai bine, urmărind cum arată pentru fiecare începutul unei crize sau ieșirea dintr-una. Faptul că există un spațiu constant, în care te poți întoarce fără explicații, face o diferență enormă. Pentru mulți, asta înseamnă evitarea unui episod depresiv sever, unui episod maniacal, sau capacitatea de a cere ajutor mai devreme. Monitorizarea simptomelor nu se face aici cu fișe sau scale clinice, ci prin relație – și asta are un impact mai profund decât ne-am așteptat și, clar, unul mai profund decât am sperat, pentru că nici măcar nu am știut că putem spera la asta.

„Comunicarea umană este problematică, oricum ai lua-o. Chiar dacă folosim aceeași limbă și aceleași cuvinte, de multe ori ne referim la lucruri complet diferite. Deși nu rezolvă complet această problemă, o comunitate îți poate oferi un fond comun, unde poți să întâlnești, să sprijini și să fii sprijinit la rândul tău de oameni care cunosc la rândul lor, în mare, lucrurile prin care treci. Ca psihoterapeuți, rareori avem ocazia să prevenim, iar comunitățile precum Tzero fac o treabă excelentă atât pentru prevenție, cât și pentru a le oferi oamenilor un loc cu ajutorul căruia să își dezvolte prieteniile, ambițiile și bunăstarea.” - Alex Pană, psihoterapeut și voluntar TZero.