Ce înseamnă peer to peer support și de ce avem nevoie de cadru legal pentru sprijinul între oameni care au trecut prin același întuneric

Când spui „peer to peer support” în România, nu spui doar „suport între egali”. Spui „oameni care au trecut prin iad și s-au întors cu o sticlă de apă pentru altcineva”. Spui „durere pusă la treabă”, „răni transformate în resurse”. Pentru noi, cei de la TZero, peer to peer nu e un concept frumos – e ce ne-a ținut în viață. Și ce ne ține împreună.

Am început din nevoia noastră, a celor care nu găsiseră încă ajutorul potrivit, de a nu mai fi singuri. Am fost pacienți, internați, greșit diagnosticați, pierduți în sistem, resemnați. Și tot noi am devenit cei care răspund la mesaje la 3 dimineața. Cei care stau într-un salon de spital cu un necunoscut care tremură de frică. Cei care caută tratamente, cercetări, recomandări de medici buni. Cei care țin minte planurile de medicație ale altora, pentru că știm cum e să nu ai pe nimeni care să ți le țină minte.

Acesta este peer to peer support: un sprijin real, empatic, competent, venit de la cineva care „a fost acolo”. Și exact pentru că e atât de important, spunem cu voce tare: România are nevoie de un cadru legal pentru acest tip de sprijin.

Fără un cadru legal, sprijinul oferit de cei ca noi rămâne invizibil, vulnerabil și uneori periculos – nu pentru că nu ar fi bine intenționat, ci pentru că încă nu este protejat sau reglementat. Ne dorim ca munca noastră să fie recunoscută, susținută și inclusă în sistemul de sănătate mintală. Nu vrem aplauze. Vrem continuitate. Vrem siguranță pentru cei care oferă și pentru cei care primesc.

Dar nu am fi ajuns până aici singuri

Nu putem vorbi despre comunitatea TZero fără să spunem mulțumim. Mulțumim medicilor psihiatri care ne-au înțeles, care nu ne-au tratat de sus, care ne-au primit și ne-au ascultat. Sunt puțini, dar acolo unde i-am găsit, am construit punți. Le suntem recunoscători nu doar pentru expertiză, ci pentru umanitate. Pentru că ne-au învățat că tratamentul poate fi și relație, nu doar rețetă.

Mulțumim psihoterapeuților care au ales să ne ofere voluntar din timpul lor, uneori fără să ne cunoască. O oră, două, zece, o dată pe săptămână – înseamnă pentru unii dintre noi prima dată când cineva ne-a văzut și ne-a crezut. Le suntem datori cu recunoștință și le suntem alături în lupta pentru recunoașterea valorii terapiei accesibile în România.

Și, mai presus de toate, mulțumim comunității noastre. Oamenilor care vin, pleacă, revin, se implică. Cei care moderează conversații dificile, care intervin când cineva scrie că nu mai poate, care trimit mesaje de „bună dimineața” celor care au nevoie să li se amintească că începe o nouă zi. Comunitatea noastră s-a autoformat și se automoderează. Cu greșeli, cu conflicte, cu limite care se învață. Dar cu o înțelepciune colectivă care ne uimește mereu.

TZero e o reușită. Nu pentru că am făcut totul perfect – ci pentru că, atunci când a fost greu, n-am renunțat. Am strâns rândurile. Ne-am ridicat unii pe alții. Am greșit și am învățat. Și vom continua să facem asta. Pentru că știm ce înseamnă să nu mai poți. Și ce înseamnă ca cineva să-ți spună, sincer și cu blândețe: „mai stai puțin, sunt aici”.